MENIU

Organizaţiile colective care vor să preia deşeuri de baterii vor achita 7.500 lei

Foto: e-rusu.ro

Organizaţiile colective care vor să preia şi să recicleze deşeuri de baterii şi acumulatori vor trebui să depună documentaţia în vederea autorizării la agenţia de protecţia mediului şi să achite un tarif de 7.500 lei, potrivit unui ordin comun emis de miniştrii Mediului şi Economiei.

Pentru vizarea anuală a licenţei de operare tariful este tot de 7.500 lei, iar pentru revizuirea autorizaţiei tariful este de 3.000 lei. Banii vor fi plătiţi în contul indicat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Producătorii care vor să-şi îndeplinească ţintele de colectare şi reciclare în mod individual o pot face prin obţinerea autorizaţiei de la Comisia de evaluare şi autorizare, care emite licenţa de operare pentru o perioadă de doi ani.

Producătorii de acumulatori şi baterii trebuie să se înscrie până la finalul lunii aprilie în registrul deschis la ANPM şi să achite 500 lei pentru obţinerea Formularului de înscriere. Numai producătorii noi se vor putea înscrie după această dată.

România a transpus în reglementările naţionale Directiva privind regimul bateriilor şi acumulatorilor, iar producătorii de baterii şi acumulatori vor fi obligaţi să colecteze deşeurile acestora în proporţie de cel puţin 25% din producţie până la 26 septembrie 2012, respectiv 45% până la 26 septembrie 2016. Costurile de colectare, tratare şi reciclare a tuturor bateriilor şi acumulatorilor colectaţi urmează să fie acoperite tot de producători.