MENIU

O fetiţă de o lună şi jumătate a scăpat de boala care orbeşte 60% dintre copiii născuţi prematur

Puţine spitale din România au aparatura necesară pentru depistarea retinopatiei la bebeluşi
foto: uab.edu

Are doar o lună şi jumătate, cântăreşte puţin peste un kilogram, iar luni a câştigat prima bătălie cu viaţa. Este povestea unei fetiţe din Ploieşti, care a fost operată de medicii de la Spitalul de Otfalmologie, pentru a nu rămâne oarbă.

Micuţa a venit pe lume cu o boală comună copiilor născuţi prematur, retinopatia. Un diagnostic care odată pus, îi condamnă pe mulţi la o viaţă în întuneric.

Fetiţa a stat în pântecul mamei doar şase luni şi jumătate. Vasele de sânge ale retinei nu s-au dezvoltat suficient, iar dacă nu era operată ar fi orbit în câţiva ani. 

Retinopatia este una dintre cele mai de temut complicaţii care apare la copiii născuţi prematur. Boala poate fi cauzată de lipsa vitaminelor, de unele boli ale mamei din timpul sarcinii sau poate să apară din cauza unor boli pe care le are chiar bebeluşul.

"60-70% din copiii sub 32 de săptămâni, cu o greutate mai mică de 1,5 kg fac retinopatie, iar 8% dintre ei ajung la o intervenţie cu laser", a explicat medicul oftalmolog Adrian Burloiu. 

În cazul multor copii, boala este depistată târziu, întrucât în ţară sunt doar câteva centre care dispun de aparatura necesară.  Retinopatia poate fi diagnosticată doar în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. 

Şapte la sută dintre copiii cu retinopatie ajung să-şi piardă vederea pentru că maternităţile unde se nasc nu au aparatura specială pentru depistarea bolii sau pentru că părinţii ajung prea târziu cu ei la medic.  Singura şansă pentru ei este o operaţia cu laser, care trebuie făcută, însă, cât mai repede după naştere.

Mai multe articole despre:
operaţie medici copil oftalmologie