MENIU

Mircea Sandu este internat la terapie intensivă în Franţa

Mircea Sandu s-a operat luni la Nisa

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a suferit, la Nisa, o intervenţie chirurgicală la colon şi ficat.

Operaţia a durat puţin peste două ore, iar medicii francezi au anunţat că totul a decurs conform planului.

\"Tot ce ştim este că se află în afara oricărui pericol şi că imediat după operaţie a fost transportat la terapie intensivă. Sper să decurgă totul fără complicaţii\", a declarat Ionuţ Lupescu pentru  Prosport.

Mircea Sandu a decis să se opereze la Nisa, după ce i s-a descoperit o tumoare la colon. În vârstă de 57 de ani, Mircea Sandu va mai sta câteva zile sub observaţie, iar recuperarea va dura cel puţin două săptămâni. Alături de preşedintele FRF au fost soţia şi fiica acestuia.

Dezvăluirea că Mircea Sandu are cancer a fost făcută de Dumitru Dragomir în urmă cu circa o lună. \"E bolnav săracu\', face chimioterapie. A fumat de a rupt pământul câte două pachete pe zi, a tras şi şpriţuri. I-a rezistat organismul foarte bine. I-am zis să fie tare, orice se întâmplă. Are cancer, şi el recunoaşte asta! Nu se ascunde. Nu e cancer la colon, e vorba de altceva\", declara atunci Dumitru Dragomir.