MENIU

Mihai Stoica: Un egal la Glasgow ar fi o surpriză uriaşă, o victorie ar fi o minune!

Foto: NewsIn

Şefii Urziceniului aşteaptă un meci mare marţi seara, contra lui Glasgow Rangers, dar cred că echipa nu va fi supusă presiunii pe care a exercitat-o asupra ei FC Sevilla, în prima etapă.

Delegaţia Unirii Urziceni a plecat în această după-amiază spre Scoţia, unde marţi seara (ora 21.45) va juca pe terenul lui Glasgow Rangers a treia partidă din faza grupelor Ligii Campionilor.

Ambele formaţii au câte un punct, dar gazdele pornesc favorite, prin prisma experienţei, iar faptul că Rangers porneşte cu prima şansă este certificat de managerul general al Unirii, Mihai Stoica.

"Va fi ceva special la Glasgow, iar emoţiile sunt la o altă intensitate. E o altă lume şi puţini sunt cei care ajung acolo, aşa că trebuie să ne felicităm încă o dată că am reuşit să pătrundem în elita fotbalului european. Întâlnim o echipă care are un moral foarte bun. I-am văzut acum două săptămâni câştigând contra celor de la Celtic, iar acum au trecut şi pe primul loc în campionat", a punctat Meme.

El intuieşte însă că presiunea nu va fi atât de mare ca pe "Ramon Sanchez Pizjuan", din Sevilla. "E o echipă foarte bună pe teren propriu, dar nu de nivelul Sevillei, şi dorim să ne fructificăm şansa. Şi un rezultat de egalitate este pozitiv, pentru că întâlnim o echipă de o altă categorie. Noi venim din urna a patra şi întâlnim doar adversari din categoria grea şi supergrea. Glasgow Rangers nu e din categoria supergrea, dar e din cea grea. Un rezultat de egalitate ar fi o surpriză uriaşă, iar o victorie ar fi o minune", a mai spus Mihai Stoica înainte de plecarea spre Glasgow.