MENIU

Michael Jackson vrea un cor de copii la cele 50 de concerte programate la Londra

Foto: www.novanewsnow.com

Michael Jackson a solicitat organizatorilor celor 50 de concerte programate pe arena O2 din Londra ca pe scenă să fie prezent un cor de copii, format din numere egale de albi, negri şi asiatici, care să ştie limbajul semnelor.

În afara corului de copii, Jackson mai vrea pe scenă şase toboşari de paradă, care să nu aibă barbă. Solicitările au fost formulate într-un e-mail trimis către promoterii evenimentelor care vor debuta pe 13 iulie.

În luna mai, presa britanică anunţa că fostul rege al muzicii pop repetă în secret, la Los Angeles, alături de o echipă de coregrafi de top, o nouă mişcare de dans, care să rivalizeze cu cele din filmul "Moonwalk" şi să fie folosită în viitoarele sale show-uri.

La concertele ce vor marca revenirea şi, în acelaşi timp, retragerea lui Michael Jackson sunt aşteptaţi, în total, un milion de fani. Datorită cererii mari de bilete, organizatorii au extins la 50 numărul de concerte, astfel că spectacolele de adio ale fostului rege al  muzicii pop se vor întinde până pe 24 februarie 2010.
Mai multe articole despre:
Londra copii Michael Jackson cor concerte