MENIU

Mansour şi alţi opt jucători de la FC Timişoara vor fi împrumutaţi la Gloria Buzău

Foto: NewsIn

Nouă jucători de la FC Timişoara, printre care Mansour şi Scutaru, care în turul campionatului au jucat în Liga a II-a, la CS Buftea, vor evolua până în vară la formaţia Gloria Buzău.

Potrivit spuselor patronului Marian Iancu, Mansour va fi împrumutat la Buzău împreună cu Axente şi Scutaru, plus alţi 6 jucători ai lui FC Timişoara, care în prima parte a campionatului au jucat la CS Buftea.

După cum se ştie, tehnicianul grupării FC Buftea, Ion Balaur, negociază de mai multe zile preluarea funcţiei de antrenor principal al echipei clasate pe ultimul loc în Liga I, Gloria Buzău.

Balaur, care şi-a petrecut Revelionul alături de conducătorii echipei buzoiene, ar urma să semneze un contract valabil până în vară, cu obiectivul clar de a realiza baremul de 25 de puncte. Fost antrenor principal, dar şi secund la Gloria Bistriţa timp de mai mulţi ani, acesta a mai pregătit în ultima vreme pe Poli II Timişoara şi FCM Reşiţa, iar din vară a preluat CS Buftea, echipă pe care a clasat-o pe locul 7 la finalul turului de campionat.

 

Mai multe articole despre:
Mansour Gloria Buzău FC Timişoara