MENIU

MAE cere explicaţii despre presupusa finalizare a Canalului Bâstroe

Foto: gandul.info

MAE a solicitat clarificări oficiale de la Ucraina şi a informat reprezentanţii organizaţiilor internaţionale relevante cu privire la declaraţiile guvernatorului din Odesa, care a spus marţi că în ciuda piedicilor puse de România, construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră a fost finalizată.

Potrivit portalului informaţional regional dumskaia.net, guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, a făcut această declaraţie marţi, la şedinţa Colegiului administraţiei regionale de stat. Guvernatorul regiunii Odesa s-a arătat foarte mulţumit de faptul că practic a fost finalizată construcţia canalului Dunărea-Marea Neagră.

Potrivit lui Serdiuk, în pofida piedicilor puse de România, canalul funcţionează totuşi şi aduce venit Ucrainei şi în special regiunii Odesa. Oficialul şi-a exprimat convingerea că în următorii cinci ani volumul schimbului de mărfuri pe Dunăre va creşte de 30 de ori, motiv pentru care canalul Dunărea-Marea Neagră va fi foarte solicitat, iar consecinţa va fi că va aduce venituri mai mari.

Ministerul român de Externe informează că a transmis deja părţii ucrainene o solicitare de clarificări oficiale cu privire la declaraţiile respective, care demonstrează că Ucraina continuă să acţioneze într-o manieră unilaterală în ceea ce priveşte chestiunea Bâstroe.

Partea română a reamintit Ucrainei că orice lucrări întreprinse în cadrul proiectului Bâstroe (indiferent dacă acestea sunt întreprinse în cadrul fazei I sau a II-a, împărţirea fiind una artificială şi confuză, fapt subliniat chiar de organismele internaţionale, i.e Convenţia Espoo) sunt ilegale şi contravin obligaţiilor asumate, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

De asemenea, se spune în răspunsul MAE la solicitarea NewsIn, partea română a informat şi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale relevante cu privire la declaraţiile oficialului ucrainean, pentru a fi avute în vedere cu prilejul viitoarelor reuniuni.