MENIU

Liviu Ciobotariu, mulţumit cu egalul obţinut în Ştefan cel Mare

Foto: sportmax.ro

Antrenorul grupării CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a declarat, duminică, după egalul obţinut pe terenul lui Dinamo, 0-0, că elevii săi ar fi putut învinge dacă ar fi marcat la ocaziile avute, însă se declară mulţumit şi cu un singur punct.

"Sunt bucuros pentru acest egal, dar noi nu ne-am realizat încă obiectivul. Sunt mulţumit de modul în care echipa a jucat. Pe contraatac am fi putut să marcăm şi să câştigăm, dar mă mulţumesc şi cu un egal, e un punct mare pentru noi. Dinamo ne-a dominat, dar am reuşit totuşi să blocăm spaţiile pentru cel mai bun atac din ţară", a spus Ciobotariu la finalul meciului.

Tehnicianul a mai precizat că CS Otopeni trebuie să continue seria rezultatelor bune şi în faţa formaţiilor mai slab cotate dacă vrea să rămână în Liga I. "Băieţii se mobilizează foarte bine cu echipele mari, dar trebuie să ne concentrăm la fel şi cu celalalte. Mai avem de jucat 14 meciuri şi trebuie să luăm cât mai multe puncte pentru a scăpa de retrogradare", a conchis acesta.

Portarul Cristian Munteanu s-a declarat la rândul său foarte bucuros pentru remiza obţinută în faţa fostei sale formaţii şi speră ca în urma acestui rezultat conducerea să-l recheme pe Hristu Chiacu la echipă.

Ionuţ Rada, jucător împrumutat de Steaua la Otopeni, e la fel de fericit pentru rezultat mai ales că formaţia din Ghencea poate profita pe viitor. "Am jucat pentru CS Otopeni, dar mă bucur că am reuşit să ajut şi Steaua. Nu ne-am spus încă ultimul cuvânt în Liga I", a punctat fundaşul ilfovenilor.