MENIU

Liga Campionilor - Sabău: "Va trebui să jucăm mai bine decât la Doneţk pentru a ne califica"

Foto: NewsIn

Antrenorul lui FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat marţi că rezultatul de la Doneţk îi obligă foarte mult pe bănăţeni şi crede că elevii săi vor trebui să joace mult mai bine decât în Ucraina pentru a obţine calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, în dauna Şahtiorului lui Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ.

"Scorul din meciul tur ne obligă foarte mult. Este clar că se aşteaptă calificarea de la noi. Ne dorim foarte mult să ne calificăm, chiar dacă puţină lume crede că putem reuşi", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

"Trebuie să jucăm cu multă inteligenţă, cu jucători foarte responsabili, care să înţeleagă ce şansă avem. Sunt convins că sunt pregătiţi, dar va trebui să se vadă asta mâine. Va trebui să jucăm mai bine decât la Doneţk pentru a ne califica. Trebuie să fim foarte inteligenţi, foarte maturi în abordarea jocului. Să fim o echipă care să ştie să îşi apere interesele", a continuat Sabău, adăugând că în echipa de start nu vor fi schimbări foarte mari faţă de formula folosită în meciul tur cu Şahtior, încheiat cu scorul de 2-2.

Antrenorul timişorenilor crede că jucătorii cei mai periculoşi de la Şahtior sunt brazilienii şi a explicat că elevii săi trebuie să fie atenţi, să nu le lase spaţii la dispoziţie şi să îi marcheze permanent.

Alexa: Putem scrie istorie

Căpitanul timişorenilor, Dan Alexa, a subliniat şi el importanţa meciului cu Şahtior, în condiţiile în care aştepările suporterilor sunt foarte mari. "În tur am făcut un rezultat mare, care ne obligă foarte mult. Celor de la Şahtior nu le-a căzut foarte bine acel 2-2 şi vor veni foarte montaţi la meciul de mâine. Dacă vom reuşi un rezultat favorabil vom obţine o calificare istorică, o performanţă care nu este la îndemâna oricui", a spus Dan Alexa.

Mult mai laconic, mijlocaşul Alexandru Bourceanu a declarat că îşi doreşte calificarea cu orice preţ. "Sper doar să ne calificăm, indiferent de jocul pe care îl vom face, bun sau rău. Scopul scuză mijloacele", a spus Bourceanu.