MENIU

Liderii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici ameninţă cu proteste

Foto: RTV

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) spun că nu vor renunţa la proteste dacă negocierile cu Executivul nu vor ajunge la un numitor comun până la sfârştul săptămânii. De altfel, liderii funcţionarilor s-au întâlnit astăzi cu cei ai Cartel Alfa, confederaţie din care fac parte.

Preşedintele sindicatului, Sebastian Oprescu, le-a cerut celor de la Cartel Alfa să se solidarizeze cu SNFP în legatură cu protestele.

Funcţionarii afiliaţi la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici şi-au oprit activitatea timp de două ore în semn de protest pe 3 martie. Pe 9 martie aceştia au ameninţat că intră în grevă generală.