ISTORIA BACALAUREATULUI Cine a introdus “bacul” şi prin ce schimbări extreme a trecut în timp

“Examenul de maturitate”, aşa cum a fost numit prima oară bacalaureatul, s-a instalat în ţara noastră în anul 1925, atunci când doctorul chirurg din Buzău, Constantin Anghelescu, numit ministru al Instrucţiunii (Ministerul Educaţiei de astăzi), a decis înfiinţarea unei noi modalităţi de examinarea a liceenilor aflaţi în an terminal.

“Bacul”, prescurtarea modernă a bacalaureatului, îşi are originile din Franţa, fiind introdus în şcoli pe 17 martie 1801 printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte.

Constantin Anghelescu, născut pe 12 iunie 1869 într-o familie de negustori, a urmat cursurile şcolii primare “Obedeanu” şi liceul “Carol I”. După terminarea liceului, acesta a decis să-şi continue studiile universitare în Franţa, la Paris, în 1897. S-a întors în ţară şi şi-a descoperit noua pasiune, politica. Astfel, este ales deputat de Buzău şi, ulterior, preşedinte al Partidului Naţional Buzău.

După un drum incert în viaţa politică, acesta este numit ministru al Instrucţiunii Publice. Îşi ia rolul în serios, profită de şcolarizarea de care a avut parte în Franţa şi introduce în sistemul de învăţământ o nouă modalitate de examinare a elevilor aflaţi la finalul liceului: examenul de maturitate.

Examenul de maturitate, spaima elevilor

În perioada aceea, bacalaureatul se susţinea în două sesiuni, de vară (25 iunie – 10 iulie) şi de toamnă (15 – 30 septembrie), iar legea prevedea existenţa unor comisii instituite de minister în oraşele de reşedinţă ale regiunilor şcolare. Aceste comisii erau formate din şapte persoane, şase din profesorii titulari şi unul, care îndeplinea şi funcţia de preşedinte, ales dintre “membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferenţiar definitiv la Facultatea de Litere sau de Ştiinţe” sau dintre foştii inspectori şcolari. Şi asta pentru că s-a urmărit de la început ca din rândurile elevilor, doar vârfurile să poată intra în ciclul următor, la facultate.

Noua viziune asupra finalizării liceului i-a înspăimântat atât pe profesori, cât şi pe elevi. Primul examen de maturitate susţinut în ţara noastră s-a soldat cu absolvirea a doar 15 elevi din cei 30 înscrişi, fapt la care, însă, societatea s-a aşteptat. Rata de absolvire a crescut o dată cu trecerea anilor, de la 48% în 1925 la 70% în 1933.

Printre elevii care au dat prima lucrare de bacalaureat s-a aflat şi Mircea Eliade, care povesteşte în cartea sa, “Romanul adolscentului miop”, cât de îngroziţi erau liceenii de noul mod de examinare.

Chiar şi momentul afişării notelor arăta frica care îi acapara pe elevi în perioada examenului de maturitate şi cum se manifestau, de fericire, absolvenţii. Eliade descrie bucuria celor care reuşeau promoveze, scandările care se auzeau în cor şi săruturile prietenilor şi familiilor. Dacă astăzi scandările lor sunt “Am trecut, am luat 8!”, în acea perioadă nu se auzea decât “Am scapat, am scăpat!”. 

Bacalaureatul în perioada Comunistă

Severitatea de care dădeau dovadă profesorii s-a stins, însă, încetul cu încetul, începând cu anul 1945, atunci când s-a dat startul perioadei comuniste din România. S-a renunţat la calitatea învăţământului românesc, impusă de Constantin Anghelescu, şi s-a pus accent pe cantitate. Adică, un număr cât mai mare de copii înscrişi la liceu, care să atragă după sine şi o creştere a promovabilităţii examenului de maturitate, într-un regim ce se dorea performant prin raport nu numai la Occidentul burghez, dar şi la ceilalţi asemeni lui din blocul sovietic.

O strategie care a dat roade şi, ca atare, dacă în 1939 erau 7.716 elevi înscrişi în învăţământul liceal, cifra s-a dublat o dată la aproximativ 10 ani, iar în 1980 liceele găzduiau nu mai puţin de 673.086 de elevi.

Totuşi, calitatea a început să conteze din ce în ce mai puţin şi, o dată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea României, unii dintre candidaţi erau chiar şi ajutaţi să promoveze sau primeau diploma cadou, cu acordul partidului. De aceea, bacalaureatul era prezentat ca sărbătoare în perioada comunistă, elevii şi partidul lăudându-se cu faptul ca aproape toţi susţinătorii examenului absolveau.

Un exemplu este chiar Nicolae Ceauşescu, despre care se spune că, în 1965, Şcoala Medie Nr. 10, numită şi Şcoala Centrală, i-a făcut cadou diploma de promovare. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu licenţa în economie a fostului dictator, obţinând-o cu o simplă semnătură din partea rectorului Institutului de Ştiinţe Economice “Lenin”.

Camere high-tech şi fără telefoane mobile

În ziua de azi calitatea şi cantitatea nu mai ocupă primul loc în viziunea Ministerului Învăţământului. Oficialii nu se gândesc decât cum să găsească soluţii mai bune pentru a preveni încercările elevilor de a copia în cadrul bacalaureatului.

De aceea, acum, în sălile de examinare se găsesc aşezate strategic camere de supraveghere de ultimă tehnologie, care înregistrează atât video, cât şi audio, iar elevii sunt obligaţi să îşi lase gadgeturile, cum ar fi telefoane mobile sau tablete, la uşă şi să le recupereze la terminarea examenului. Toate aceste măsuri au fost luate în contextul în care, până acum trei ani, majoritatea elevilor veneau pregătiţi cu “copiuţe” la bacalaureat, iar profesorii primeau bani pentru a se preface că nu le observă.

O dată cu introducerea noilor sisteme de supraveghere s-au observat şi primele schimbări. Astfel, dacă din anul 2004 şi până în 2009 rata de promovabilitate era de 80%, începând cu 2010 aceasta a scăzut în jurul cifrei de 55%.

În 2014, doar 60,56% dintre liceenii care au susţinut examenul de bacalaureat au reuşit să promoveze.

Anul acesta, aproximativ 170.000 de elevi de clasa a XII-a speră să treacă cu bine de examen şi să promoveze în ciclul următor, facultatea. Schimbarea din 2015 constă în faptul că lucrările vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care au fost susţinute. De aceea, rezultatele vor fi anunţate pe 7 iulie, şi nu pe 6 iulie asa cum s-a întâmplat anul trecut.