MENIU

Investiţie de 1 milion de euro pentru un sistem de gestionare a deşeurilor la Lipova

Foto: wordpress.com

În zona turistică a oraşului arădean Lipova este în curs de implementare un sistem de de gestionare a deşeurilor menajere, în valoare de aproximativ 1 milion lei, o parte din banii fiind contribuţia Uniunii Europene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a precizat, miercuri, că sistemul de gestionare a deşeurilor menajere este implementat de Consiliul Local Lipova în parteneriat cu consiliile locale Păuliş, Ghioroc şi Zăbrani.

"Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor în oraşul Lipova şi comunele Păuliş, Ghioroc şi Zăbrani, prin realizarea unui sistem organizat şi eficient de colectare selectivă, sortare şi transport a deşeurilor, dotarea cu utilaje de colectare şi transport şi amenajarea de platforme de colectare şi transfer, precum şi conştientizarea populaţiei din localităţile implicate asupra necesităţii protejării mediului", a declarat Nicolae Ioţcu.

Valoarea totală a proiectului este de 938.545 euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 88% (825.920 euro), iar 112.625 euro (12%) reprezintă contribuţia partenerilor.

Preşedintele CJ Arad a mai precizat că, până în prezent, au fost construite platforma de transfer din oraşul Lipova şi platformele de colectare a deşeurilor din Lipova, Ghioroc, Păuliş şi Zăbrani. De asemenea, au fost achiziţionate 304 containere de 1,1 mc, pentru platformele de colectare din localităţi şi 4.091 europubele de 120 litri.