MENIU

Inter Milano l-a împrumutat pe Cristian Daminuţă pentru un an la Modena

Foto: PROSPORT

Fundaşul lui Internazionale Milano, Cristian Daminuţă, a fost împrumutat, marţi, pe o perioadă de un an la echipa din liga a doua italiană Modena, iar jucătorul se va prezenta în această săptămână la pregătirile noii sale formaţii.

"Jucătorul a trecut fără probleme vizita medicală şi tocmai am semnat actele. Daminuţa a fost împrumutat pentru un sezon la Modena, iar joi va fi prezent la antrenamentele echipei. Modena nu are drept de cumpărare, deoarece Inter Milano nu vrea să renunţe definitiv la serviciile sale", a declarat impresarul lui Daminuţă, Cristea Opria, marţi, pentru agenţia NewsIn.

Noua echipă a lui Cristian Daminuţă a terminat sezonul trecut pe locul 16 în Serie B, cu 51 de puncte.

Cristian Daminuţă a jucat în sezonul precedent pentru Inter Primavera. A fost foarte aproape de a fi împrumutat în această vară la Rapid, însă înţelegerea nu s-a mai perfectat deoarece gruparea din Giuleşti nu a fost de acord cu o clauză impusă de campioana Italiei.  Inter dorea ca jucătorului să-i fie garantat postul de titular în minim 25 de meciuri pe parcursul sezonului.