MENIU

Ilie Sârbu: Dacă Geoană devine preşedinte, există posibilitatea ca PSD să dea premierul

Foto: NewsIn

Există posibilitatea ca PSD să dea premierul în cazul în care Mircea Geoană câştigă alegerile prezidenţiale, a declarat, pentru NewsIn, Ilie Sârbu, vicepreşedintele PSD.

Întrebat dacă actuala coaliţie va mai rezista în condiţiile în care Geoană devine preşedinte, Sârbu a declarat că depinde foarte mult de cine intră în turul doi. "Dacă în turul doi intră Traian Băsescu şi Mircea Geoană şi în jurul lui Mircea Geoană se formează o coaliţie puternică pentru a-l susţine e una. Dacă în jurul lui Traian Băsescu se formează o coaliţie puternică, e altceva. În mod normal, ar trebui să reziste actuala coaliţie", a afirmat vicepreşedintele PSD.

În ceea ce priveşte posibilitatea formării unei noi coaliţii după alegerile prezidenţiale, Ilie Sârbu a declarat că "este foarte greu de anticipat ce se întâmplă atunci când partidul tău pierde, dar mai ales când partidul tău câştigă".

Vicepreşedintele PSD a adăugat că, dacă pierde alegerile prezidenţiale, Geoană nu riscă să piardă funcţia de preşedinte al partidului. "Nu riscă nimic pentru că va câştiga alegerile prezidenţiale şi atunci nu va mai putea fi şi preşedintele partidului", a spus Ilie Sârbu.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, declara, în luna mai, la Realitatea TV, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, va fi făcută şi o recalibrare a majorităţii, în sensul că formaţiunea sa trebuie să dea premierul.

Liderul social-democrat a susţinut, iniţial, că, dacă ajunge la Cotroceni, nu este obligatoriu să schimbe coaliţia majoritară sau pe primul-ministru, dar va fi nevoie de o "recalibrare".

"Ai nevoie de Parlament, ai nevoie de o majoritate... Nu e obligatoriu, dar probabil că o recalibrare a acestei coaliţii sau a altei coaliţii va trebui să fie făcută", a spus Geoană. În opinia sa, "recalibrare" înseamnă că "PSD-ul va trebui să conducă viitorul Guvern".

Cât despre identitatea viitorului premier, desemnat de PSD, Mircea Geoană a menţionat că, potrivit Statutului partidului, Congresul este cel care propune candidatul de prim-ministru. "Vom vedea la momentul potrivit", a spus social-democratul, adăugând, însă, că are în minte mai mulţi colegi pentru acest post.

Mai multe articole despre:
alegeri Mircea Geoană PSD premier Ilie Sârbu