MENIU

Ideea unui arhitect bucureştean: Trenul Expres ar putea scăpa Capitala de aglomeraţie

Foto: RTV

În condiţiile unei Capitale aproape blocată de maşini şi care pe zi ce trece este tot mai aglomerată, speranţa unui trafic normal este aproape inexistentă. Un bucureştean a venit cu o idee care ar putea revoluţiona transportul în Bucureşti. Născut din frustrarea orelor petrecute în trafic, proiectul Trenului Expres Regional ar putea aduce Bucureştiul la standardele oraşelor europene, crede iniţiatorul.

Andrei Egli este un arhitect român de 28 de ani. Şi el, ca majoritatea bucureştenilor, este nevoit să facă faţă zilnic traficului infernal din Capitală.

Trenul Expres Regional ar urma să lege centrul Bucureştiului de Aeroport, zona Obor, Gara de Nord, cartierul Pipera şi localităţile Vidra sau Voluntari.

Soluţia arhitectului nu este o invenţie nouă. Sistemul este deja aplicat în aproape toate statele europene. Numai că Bucureştiul are avantajul că 90% din infrastructura de cale ferată pe care o necesită proiectul există.

"Trenul porneşte de la Gara de Nord şi se întinde de-a lungul unor zone care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Sunt zone de birouri, cartiere noi de locuinţe, este zona Petricani, este zona Pipera", a explicat arhitectul.

Infrastructura deja existând, autorităţile ar mai trebui să construiască 84 de staţii de tren, mai exact un peron cu o copertină. În total proiectul este estimat la un miliard de euro. Banii ar putea veni din fonduri europene sau printr-un parteneriat public privat.

Arhitectul Andrei Egli şi-a prezentat proiectul ministrului Transporturilor, în urmă cu un an. A fost felicitat şi atât.

Mai multe articole despre:
trafic transport aglomeraţie