Herta Muller şi sechelele comunismului

Scriitoarea Herta Muller a fost, de altfel, favorită în cursa Nobelului pentru literatură de anul acesta. Die Zeit nota că Günter Grass a aşteptat vreme de 20 de ani premiul Nobel, amintind că Herta Müller apare pe lista marilor favoriţi de patru sau cinci ani.

A fost propusă pentru prima oară la premiul Nobel în 1999 de către comunitatea aceademică din Germania, care a nominalizat-o de trei ori pentru Nobel şi i-a acordat premiul oraşului Berlin. Întrebată, în 2007, dacă premiul Nobel este semnificativ pentru creaţia unui scriitor, Müller spunea că singurul avantaj al acestei distincţii este suma mare de bani pe care laureatul o primeşte, nicidecum recunoaşterea literară.

Scriitoarea a debutat cu "Niederungen" ("Ţinuturi joase"), care a apărut însă incomplet în ediţia din română din 1982. Tema comunismului şi cea conexă, a opresiunii individului se regăsesc ca leitmotive în cărţile scriitoarei, dar şi în conştiinţa acesteia.

Tot zbuciumul din comunism, când lupta era una a conştiinţei, pentru păstrarea demnităţii şi a oazei de intimitate, i se pare scriitoarei de origine română, emigrată în Germania în timpul totalitarismului, o repetiţie care frizează absurdul, într-o Românie încă prăfuită de dosarele grele şi infame ale Securităţii.

Trauma de a nu fi niciodată singură, invadarea spaţiului intim şi teroarea par a fi lăsat semne nevindecabile în mintea Hertei Müller. În primăvara lui 2008, povesteşte scriitoarea într-un amplu articol din luna iulie din Die Zeit, invitată fiind la New Europe College (NEC) la Bucureşti, a fost interpelată pe un ton dur de un agent de la forţele de ordine, care "i-a urlat" că fotografierea nu este permisă.

Un alt episod, când un prieten care venea să o ia de la hotel a fost obligat să completeze la recepţie o fişă de vizitator, îi dă autoarei sentimentul că ochiul vigilent al puterii încă îi urmăreşte, oriunde, pe români. "M-am mutat. Nu am mai observat că sunt urmărită după acest incident. Fie serviciul secret s-a retras, fie şi-au fãcut treaba foarte bine şi anume fãră a fi observaţi", povesteşte Müller.

"Serviciul secret al lui Ceauşescu nu a fost dizolvat, ci doar redenumit in SRI (Serviciul Roman de Informaţii). Iar acesta a preluat, după declaraţiile proprii, 40% dintre cadrele Securităţii. Probabil procentajul real este şi mai mare. Iar ceilalţi 60% astăzi sunt pensionari (cu pensii triple fatã de toţi ceilalţi) sau sunt cei care învârt azi economia de piaţă. Exceptând diplomaţia, un fost colaborator poate ocupa azi în România orice funcţie", tranşează Herta Müller.

Aflarea adevărului şi, mai ales, deconspirarea colaboratorilor regimului opresiv nu au fost o provocare pentru societatea românească, spune scriitoarea, care povesteşte că  solicitarea de a-şi vedea dosarul de la Securitate a rămas fără răspuns.

Accidental însă, un grup de cercetători a găsit dosarele scriitorilor de origine germană, care au fãcut parte din “Grupul de Acţiune Banat”, grupaţi în secţia “Naţionalişti şi Fascişti Germani”, unde se afla şi dosarul Hertei Müller.

În trei volume, dosarul intitulat “Cristina”,  a fost deschis la 8 martie 1983, dar conţine şi documente din anii anteriori. Motivul pentru deschiderea dosarului: “Distorsiune tendenţioasă a realităţilor din ţară, cu predilecţie în mediuţ rural”, în cartea "Niederungen".  Prilej pentru scriitoare să îşi amintească de zilele de presiune, de degradarea vieţii, de decăderea socială şi, mai ales, de "jucarea pe degete" a demnităţii personale şi publice: "Ne opunem fricii până în străfundul sufletului nostru. Dar prin calomniere ne este furat sufletul. Tot ce mai există este o încătuşare monstruoasă".

Securitatea se insera în cele mai intime părţi ale vieţii cotidiene. Nu te ameninţa în mod direct, nu te acuza pe faţă, ci te hărţuia, zdrobindu-ţi pur şi simplu orice zid, fie el construit din afecţiuni, prietenii ori iluzii. "Cei de la Serviciul Secret intrau la noi în casă în absenţa noastră fără nicio reţinere. De multe ori intenţionat lăsau urme, plasau mucuri de ţigara, tablouri de pe pereţi erau puse pe pat, erau mutate scaunele. Cel mai înspăimântător episod s-a întins timp de câteva săptămâni. De la o blană de vulpe, care era întinsă pe podea, a fost tăiată prima dată coada, apoi picioarele şi la sfârsit capul şi au fost puse lângă burta vulpii". povesteşte Müller.

"Măcar la una dintre întrebările chinuitoare pe care le am, a răspuns dosarul meu", scrie Herta Müller, care a aflat acum, la ani distanţă, că până şi cea mai bună prietenă a ei făcea parte din "sistemul Iubire şi Trădare". "Jenny avea cancer – a murit demult. A povestit că a primit sarcina de a cerceta locuinţa şi activităţile noastre cotidiene. Când ne trezim şi când mergem la culcare, unde mergem la cumpărături şi ce cumpărăm. Dar mi-a promis că la întoarcerea ei, va povesti numai ceea ce stabilim de comun acord. Planul locuinţei noastre şi activitãţile noastre cotidiene le-a livrat cu lux de amănunte", după cum reiese din dosar.

După părăsirea ţării în 1987, măsurile de „compromitere şi izolare” au fost înăsprite şi scriitoarea a trebuit să se confrunte cu una dintre marile trădări, venite chiar din partea Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni. Mai mult, spune scriitoarea, Securitatea îşi întinde tentaculele peste timp, la 20 de ani de la Revoluţie.

"În anul 1991, fiind bursieră la Villa Massimo la Roma, am primit telefoane anonime de ameninţare. În 2004, când am primit premiul pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer, nu doar fundaţia a primit stive întregi de scrisori cu obişnuitele calomnieri. (...) Până şi preşedinţia Bundestagului German, Prim-ministrul de atunci Erwin Teufel, preşedinta juriului, Birgit Lermen, şi Joachim Gauck, care a ţinut laudatio-ul, au primit scrisori care mă denigrau ca agent, membră a PCR şi profanatoare a comunităţii şvăbeşti".

În luna iulie 2008, Herta Müller a publicat o scrisoare deschisă, în Frankfurter Rundschau, în care îşi exprimă indignarea că foşti colaboratori ai aparatului represiv din România, Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi, sunt invitaţi la Şcoala de vară ICR din Germania. În aceeaşi zi în care scriitoarea publică scrisoarea, Richard Wagner scrie articolul "A învăţa de la turnători", cu subtitlul "Institutul Cultural Român adresează invitaţii colaboratorilor Securităţii. Ar putea fi o întrunire interesantă – sau totul va fi din nou ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic?" în  Der Tagesspiegel.

Herta Müller s-a născut într-o familie de şvabi din Banat, dar a emigrat în Germania în 1987, după ce legăturile ei cu studenţii şi scriitorii de limbă germană din Aktionsgruppe Banat intră în atenţia Securităţii. Mama scriitoarei a fost deportată într-un lagăr din Uniunea Sovietică, astăzi pe teritoriul Ucrainei.