MENIU

Hayssam şi-a mituit urmăritorii şi a părăsit ţara cu o cursă obişnuită, conform unei noi stenograme

<descriere>

Gardianul prezintă o discuţie telefonică între procurorul Ciprian Nastasiu şi Omar Hayssam care a avut loc pe 12 noiembrie 2006. Convorbirea a fost făcută de o persoană neidentificată în mediu ambiental atunci când procurorul se afla la Aman.

Convorbirea din 12 noiembrie 2006 se axează pe modul în care Hayssam a fugit din România, de faptul că acesta a plecat cu avionul la Beirut, fiind însoţit de o persoană căreia i-a plătit o importantă sumă de bani. Mai mult, Hayssam ar fi ieşit din România cu o cursă regulată prin aeroport folosindu-se de un paşaport fals, însă documentul se afla în posesia persoanei care l-a însoţit.

Hayssam spune în discuţie că persoana în cauză i-a cerut un interviu în care să-i dea în gât pe Nastasiu, pe fostul procuror general Ilie Botoş şi pe “Profesor”, lucru cu care nu a fost de acord.

În discuţia dintre cei doi, se aminteşte şi de judecătoarea Sofica Dumitraşcu despre care aceştia vorbesc că ar fi ieşit de sub ancheta CSM, spre deosebire de Nastasiu care încă mai era cercetat la acea dată.

Jurnaliştii de la Gardianul reamintesc că în cartea \"Predarea României\" la care Nastasiu este co-autor, fostul procuror a povestit că Omar i-a  spus că \"a plătit 300.000 de euro  pentru a cumpăra vigilenţa oamenilor care îl supravegheau\".

Citeşte transcriptul întregii discuţii dintre Ciprian Nastasiu şi Omar Hayssam.

 

Mai multe articole despre:
Beirut CSM Omar Hayssam Ciprian Nastasiu anghetă