MENIU

Guvernul va aloca 35,9 milioane de euro pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie

Foto: wordpress.com

Aproape 36 de milioane de euro! Atât va cheltui Guvernul pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă. Costul alegerilor a fost stabilit în şedinţa de Guvern de miercuri.

Pentru organizarea alegerilor locale, din 2008, Guvernul a alocat 50 de milioane de euro.

Pe ordinea de zi a Executivului figurează opt proiecte de Hotărâri care vizează desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, urmând să fie stabilite, printre altele, modelul ştampilelor, al buletinului de vot şi organizarea secţiilor speciale de votare.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc duminică, 22 noiembrie, urmând ca al doilea tur, dacă va fi cazul, să fie organizat în 6 decembrie. Preşedintele României şi-a început mandatul în data de 21 decembrie 2004, iar mandatul va expira în 21 decembrie 2009.