MENIU

Gruparea Hamas i-a trimis o scrisoare preşedintelui american

Foto: Realitatea TV

Gruparea islamistă Hamas i-a trimis o scrisoare preşedintelui american Barack Obama. Informaţia a fost confirmată vineri de un responsabil al departamentului de stat, sub protecţia anonimatului, fără a divulga însă detalii legate de conţinut.

Potrivit declaraţiilor făcute presei de oficialul american scrisoarea a fost înmânată senatorului John Kerry în timpul unei vizite în Fâşia Gaza. La rândul său, senatorul a predat-o consulatului Statelor Unite de la Ierusalim.

Informaţiile venite din partea Departamentului de Stat infirmă astfel declaraţiile făcute de purtătorul de cuvânt al Hamas. Acesta afirmase anterior că nu există nicio scrisoare redactată de gruparea extremistă adresată preşedintelui american.

Mai multe articole despre:
Fâşia Gaza scrisoare Hamas John Kerry