MENIU

Google Earth permite, începând de luni, şi explorarea Lunii

Grupul american Google a sărbătorit în felul său primii paşi făcuţi de om pe Lună, în urmă cu 40 de ani, adăugând luni programului său de hărţi Google Earth şi opţiunea de a explora singurul satelit natural al Pământului.

Pe lângă Pământ, Google Earth, un program gratuit, propunea deja descoperirea cerului şi a plantei Marte. Pentru această nouă funcţie, Google a integrat în softul său înregistrări video ale Lunii făcute de NASA şi fotografii panoramice.

Asociaţi acestei iniţiative, Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe Lună, şi astronautul Jack Schmitt, propun utilizatorilor şi "vizite" cu ghizi. De asemenea este posibilă observarea obiectelor lăsate pe satelit de diferitele misiuni spaţiale.

"Acest instrument va permite câtorva milioane de persoane să înţeleagă mai bine spaţiul şi Luna", a comentat Anousheh Ansari, prima femeie turist spaţial. Această aplicaţie este fructul unei colaborări strânse între NASA şi Google.

Mai multe articole despre:
NASA pământ satelit lună Google Earth