MENIU

Găman a fost suspendat 3 etape după eliminarea din Cupa României

Foto: NewsIn

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Valerică Găman, a primit, miercuri, din partea Comisiei de Disciplină a FRF trei etape de suspendare, după ce în partida cu Gloria II Bistriţa l-a accidentat pe Sergiu Pârvu şi a fost eliminat, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul FRF.

De asemenea, membrii Comisiei de Disciplină a FRF au mai decis să îi acorde olteanului şi o penalitate sportivă de 4.000 de lei.

Iniţial s-a vehiculat că suspendarea jucătorului va fi mai mare, din cauza gravităţii accidentării pe care a suferit-o Pârvu, dar sursa menţionată a explicat de ce fundaşul a primit doar trei etape: "Aici era vorba de gradul în care a fost afectat jucătorul atacat. Cazul trebuia încadrat la o anumită categorie, iar cei de la Gloria Bistriţa au venit cu o hârtie în care au spus că jucătorul nu a suferit nicio vătămare fizică. Dacă ar fi spus altceva, jucătorul ar fi putut primit mai multe etape de suspendare. Dacă au minţit bistriţenii, e treaba lor, dar nu se putea trece peste hârtia de la ei".

Valerică Găman l-a accidentat pe mijlocaşul în vârstă de 19 ani de la Gloria II Bistriţa, Sergiu Pârvu, care a suferit o ruptură a meniscului extern şi leziunea ligamentelor, a necesit operaţie şi va lipsi cel puţin şase luni de pe gazon. Găman a ispăşit deja o etapă de suspendare în partida cu FC Timişoara, scor 1-1, din etapa a 9-a a Ligii I.