MENIU

Fidel Castro este într-o formă strălucită, spune directoarea OMS

Foto: majimbokenya.com

Directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan, a declarat miercuri că a fost primită de liderul cubanez Fidel Castro şi a spus că acesta este "într-o formă strălucită".

"Am avut o conversaţie lungă, de peste două ore. Are un aer foarte dinamic", a declarat ea, aflată în vizită oficială la Havana.

După discuţia ce a vizat măsurile de prevenire a gripei H1N1 şi problemele de mediu din lume, Fidel a însoţit-o afară, mergând destul de mult. "Este foarte puternic. Eu sunt mai tânără decât el, dar mă simţeam obosită. El nu", a spus Chan.

Fidel Castro, în vârstă de 83 de ani, a cedat puterea în 2006 fratelui său Raul, după ce a suferit o operaţie la intestine. Starea sa de sănătate, clasată drept secret de stat, face obiectul speculaţiilor.

El nu a mai apărut în public de când s-a îmbolnăvit, dar continuă să influenţeze politica ţării şi pe cea mondială prin articolele pe care le publică şi primind diverşi şefi de state.

Mai multe articole despre:
Fidel Castro OMS