MENIU

FC Vaslui, lider în Liga I

<descriere>

Echipa lui Marius Lăcătuş a dominat-o clar pe CFR Cluj şi a ajuns la opt victorii în opt meciuri sub conducerea \"Fiarei\".

FC Vaslui a învins, uni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa CFR Cluj, în etapa a 14-a a Ligii I. Moldovenii au ajuns la şase victorii consecutive în campionat şi sunt pe primul loc în clasament.

FC Vaslui a început meciul tare şi decisă să tranşeze cât mai repede lucrurile în favoarea sa, iar după numai 8 minute conducea cu 1-0, după ce Temwanjera a înscris cu capul, din 6 metri.

CFR a replicat printr-un contraatac pe care Mara nu a reuşit să-l finalizeze cu gol, iar apoi spiritele s-au calmat pentru o perioadă, pentru ca pe final de repriză ambele echipe să caute cu insistenţă golul. Tabela a rămas, însă, fixată la 1-0, scor care s-a menţinut şi în repriza secundă, cu toate că vasluienii au pus în permanenţă presiune la poarta lui Peskovic. După mai multe încercări nereuşite de a-şi trece numele pe lista marcatorilor, Wesley a făcut-o în minutul 74, când compatriotul său Gerlem i-a \"suflat\" un balon lui Tony în propriul careu şi apoi i-a pasat oferindu-i şansa de a-l executa pe Peskovic.

În repriza secundă deasupra Stadionului Municipal din Vaslui s-a aşezat o ceaţă densă, care odată cu trecerea timpului le-a făcut jucătorilor viaţa tot mai grea.

Scorul nu a mai suferit modificări, iar FC Vaslui pregăteşte de pe primul loc al clasamentului meciul cu Steaua, marea iubire a lui Marius Lăcătuş.

La finalul primei reprize, Marius Lăcătuş a avut o altercaţie cu Andrea Mandorlini, antrenorul vasluienilor reproşându-i italianului jocul dur prestat de elevii săi. Lăcătuş a fost oprit de arbitrul de rezervă, Florin Ghimbăşan, pentru ca lucrurile să nu degenereze. De asemenea, mai mulţi jucători au fost implicaţi şi ei în acest conflict, pe drumul înspre vestiare fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a nu se isca o bătaie.

CASETA TEHNICĂ:

FC VASLUI - CFR CLUJ 2-0 (Temwanjera 8, Wesley 74)

FC Vaslui: Hăisan - Buhuş, Akakpo, Farkaş, H. Luz - Pavlovic, Genchev - Burdujan (Delgado 79), Wesley (R. Costin 90+3), Gerlem (Milisavljlevic 90) - Temwanjera. Antrenor: Marius Lăcătuş.

CFR Cluj: Peskovic - Tony, Cadu, Cabrera, Panin - Dani (Leao 86), D. Flores (Deac 81), Culio - Mara (Nei 62), Y. Kone, Dubarbier. Antrenor: Andrea Madorlini.

Cartonaşe galbene: Genchev 18, Pavlovic 47 / Tony 42, Dubarbier 61, Panin 76

Arbitri: Augustus Constantin - Cristian Nica, Eduard Dumitrescu;

Stadion: Municipal (Vaslui); Spectatori: 5.000

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida FC Vaslui - CFR Cluj, scor 2-0.