MENIU

Explozie în Ucraina, soldată cu nouă morţi şi 11 răniţi

Foto: boston.com

O explozie a avut loc în Ucraina, în regiunea Dnepropetrovsk. Nouă persoane au murit în urma deflagraţiei.

Explozia a avut loc într-o sală de jocuri mecanice. După explozie, în clădirea de cinci etaje a izbucnit un incendiu. Cauzele exploziei sunt deocamdată necunoscute. Potrivit autorităţilor ucrainene, opt dintre victime au murit pe loc, iar cea de-a noua la spital. Dintre cei 11 răniţi, şase au arsuri grave şi se zbat între viaţă şi moarte la spital. Ceilalţi cinci, şi ei internaţi, s-au intoxicat cu fum în timpul incendiului. Autorităţile ucrainene au deschis o anchetă pentru a afla cauzele deflagraţiei.

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a spus că nu se va mai duce la Praga la summitul pentru Parteneriatul Estic, din cauza incendiului produs în oraşul său natal. "Din cauza tragediei din Dnipropetrovsk, Timoşenko nu se va duce la Praga", a spus biroul său de presă.

Preşedintele ucrainean Viikor Iuşcenko va participa totuşi la summitul de la Praga.

Mai multe articole despre:
explozie morţi Ucraina news alert