MENIU

Elevii români nu au bani pentru a-şi susţine proiectele

Foto: jurnalist.biz

Mai mulţi premianţi la olimpiadele naţionale de matematică, fizică sau chimie au câştigat marele premiu la un concurs organizat de NASA.

Elevii din Constanţa au fost invitaţi să viziteze centrul de cercetări din Statele Unite, însă părinţii nu-şi permit să suporte cheltuielile călătoriei. Proiectul lor a fost ales dintre lucrările elaborate de peste 900 de elevi din 13 ţări.

"Plecarea va fi destul de dificilă pentru unii, pentru că nu avem resurse financiare şi sperăm ca până pe 25 mai să găsim sponsorizări măcar pentru o parte dintre ei", a declarat profesorul Ion Bararu de la Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanţa.

La Sibiu, 12 studenţii Facultăţii de Inginerie au construit roboţi pe datorie, iar acum au nevoie de bani ca să-şi poată prezenta proiectele la Campinatul Mondial de Robotică din Franţa. "Acceptăm să dormim oriunde. Cazarea va fi în sala de sport. Va trebui să ne luăm nişte saci de dormit. Având în vedere că suntem la început, acceptăm orice doar ca să ajungem acolo", a spus unul dintre studenţi. Robotul pe care l-au construit nu costă decât 1.500 de euro, faţă de 10.000 de euro cât au investit colegii din alte ţări.

Mai multe articole despre:
elevi studenţi NASA olimpiade