MENIU

Doi martori susţin că Gorbunov se afla în altă parte în momentul producerii atacului de la casa de schimb

Foto: cotidianul.ro
N. Ianculescu: Joia trecută, când a avut loc incidentul, Serghei se afla în sala mea de sport şi ne antrenam împreună

Potrivit unor declaraţii obţinute în exclusivitate de Cotidianul, Serghei Gorbunov era la o sală de sport în momentul comiterii faptei.

Serghei Gorbunov, principalul suspect în cazul dublului asasinat petrecut la Braşov, era la o sală de sport şi se antrena în momentul producerii atacului, susţin două persoane contactate de Cotidianul.

Ninel Ianculescu, directorul unei firme de pază şi protecţie şi antrenor la o sală de sport, a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru Cotidianul, că în momentul producerii dublului asasinat de la casa de schimb valutar din Braşov Serghei Gorbunov, principalul suspect al poliţiei în acest caz, se afla într-o sală de sport şi se antrena.

''Joia trecută, când a avut loc incidentul, Serghei se afla în sala mea de sport şi ne antrenam împreună. Mai există cel puţin zece martori, persoane care se antrenau în acel moment la mine în sală. În ziua respectivă, Serghei a venit pe la patru şi ceva după-amiază şi a plecat pe la şase jumate seara”, a explicat pentru Cotidianul Ninel Ianculescu.

El a mai precizat că a explicat aceste lucruri şi anchetatorilor care se ocupă de acest caz. “Sâmbătă, după ce am auzit că a fost arestat, m-am prezentat la poliţie de bunăvoie şi am declarat că în momentul producerii celor două crime Serghei era cu mine la sală. Asta am dat în scris”, a explicat Ianculescu. Citeşte mai mult în Cotidianul.