MENIU

De ce se feresc vedetele din România de investiţiile pe Bursă

Foto: standard.ro

Pepe, Andreea Bănică sau Dana Săvuică sunt doar o parte dintre VIP-urile autohtone pentru care o investiţie pe Bursă este egală cu un risc foarte ridicat, iar teama de a pierde bani este mai mare decât curiozitatea de a investi.

Potrivit unui sondaj Business Standard la care au participat zece vedete locale, doar trei dintre acestea s-au arătat interesate de investiţiile pe Bursă, celelalte preferând în special imobiliarele, deşi actuala criză financiară le-a stopat investiţiile. "Nu risc banii pe Bursă. Muncim prea mult pentru bani ca să riscăm atât de mult. Au fost brokeri care şi-au pierdut şi banii lor, de ce nu i-ar pierde şi pe ai mei?", a declarat cântăreţul Pepe.

Una dintre vedetele autohtone, Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, a deschis marţi şedinţa de tranzacţionare de la Bursă, după ce, recent, a achiziţionat acţiuni BVB de peste 80.000 de euro. Chirilă este unul dintre puţinii care şi-au plasat o parte din bani în acţiuni listate, el fiind investitor şi pe bursa de la New York. "Pe mine Bursa m-a fascinat şi nu consider că este un timp pierdut. La un moment dat, am şi uitat să intru pe scenă, pentru că încer­cam să bag un ordin în piaţă. Noroc cu regizorul tehnic... El a fost prompt şi mi-a adus aminte ce trebuia să fac", a spus Chirilă. Alături de Chirilă, realizatorul TV Andi Moisescu este încă unul dintre VIP-urile locale interesate de investiţiile pe Bursă. Citeşte mai mult în Business Standard