MENIU

Daniel Dăianu: CE va declanşa procedura de deficit excesiv împotriva României şi a altor opt ţări

Foto: NewsIn

Comisia Europeană va declanşa procedura de deficit excesiv împotriva României şi a altor 8 state din Uniunea Europeană, a declarat, pentru NewsIn, europarlamentarul Daniel Dăianu, după ce România a înregistrat în 2008 un deficit bugetar de aproximativ 5,2% din PIB.

"CE va declanşa procedura de deficit excesiv zilele următoare, însă atât împotriva României, cât şi a altor aproximativ opt state din UE, cum ar fi Spania, Portugalia, Ungaria sau Ţările Baltice", a spus Dăianu. El a adăugat că, în condiţiile în care media deficitului public la nivelul Uniunii Europene a depăşit 4,4% din produsul intern brut (PIB) anul trecut, "o astfel de procedură este judecată diferit în condiţii de criză economică".

"De altfel, şi Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE prevede clar că, în anumite condiţii, este permisă depăşirea unui nivel de 3% din PIB a deficitului public", a mai spus europarlamentarul.

Surse din Ministerul Finanţelor au spus însă, pentru NewsIn, că, până acum, nu au primit nicio înştiinţare din partea CE cu privire la declanşarea unei astfel de proceduri.

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat la finalul lunii trecute că în 2008 a fost înregistrat unul din cele mai mari deficite bugetare de după 1989, în condiţiile în care au existat 6-7 ani de creştere economică continuă, şi că România este în situaţia de a i se aplica procedura de deficit excesiv. Ministrul finanţelor a menţionat că în perioada imediat următoare ţările care au înregistrat deficit excesiv vor fi supuse unui tratament special, în care "dacă se demonstrează că deficitele execesive se datorează efectelor crizei economice categoric că va fi o oarecare îngăduiţă". Însă ministrul finanţelor a adăugat că "din punctul meu de vedere, deficitul înregistrat anul trecut nu a avut neapărat treabă cu criza financiară internaţională".
Mai multe articole despre:
Europa Comisia Europeană deficit PIB Daniel Dăianu