MENIU

Cupa UEFA: Rinat Akhmetov îi mulţumeşte lui Mircea Lucescu pentru calificarea în finala competiţiei

Foto: http://shakhtar.com/en/

Patronul lui Şahtior Doneţk, Rinat Akhmetov, a declarat, vineri, că succesul pe care echipa sa l-a obţinut în meciul cu Dinamo Kiev, scor 2-1, din manşa secundă a semifinalelor Cupei UEFA, i se datorează într-o mare măsură tehnicianului român Mircea Lucescu, informează site-ul clubului.

"Sunt foarte bucuros că am reuşit această performanţă. Aş dori să-l felicit în primul rând pe antrenor, pentru încrederea şi determinarea sa. Toamna trecută, Mircea Lucescu a fost supus unei presiuni enorme, dar ne-a demonstrat tuturor că este o persoană puternică. Îi sunt recunoscător pentru că a ajutat echipa să obţină o performanţă istorică. Am dovedit în teren că merităm să disputăm finala competiţiei", a spus Akhmetov, care la pauză, când tabela de marcaj indica scorul de 1-0 pentru gazde, a mărturisit că a părăsit "din supertiţie" arena Olimpiski.

Şahtior Doneţk, la care internaţionalul român Răzvan Raţ a fost integralist, a trecut, joi, pe teren propiu, de Dinamo Kiev, scor 2-1, şi s-a calificat în finala Cupei UEFA, după ce în tur cele două formaţii au remizat, scor 1-1.

În ultimul act al întrecerii, programat la data 20 mai, pe stadionul "Şukru Saracoglu" din Istanbul, echipa pregătită de Mircea Lucescu va întâlni gruparea germană Werder Bremen.
Mai multe articole despre:
Mircea Lucescu Cupa UEFA finala