Cultul personalităţii nu cunoştea graniţe
Ceauşescu cerea să-i fie aduse omagii nu numai din România, ci şi din străinătate. Pentru Nicolae Ceauşescu, cultul personalităţii nu mai era suficient în ultimii ani de „domnie”. Îşi dorea recunoaştere internaţională şi premiul Nobel pentru pace.
Pretenţia la admiraţia globală a lui Ceauşescu crea mari greutăţi celor care se ocupau de promovarea imaginii sale.
Dacă în prima perioadă de după instalarea sa în funcţie, mai ales după 1968, dictatorul român a fost privit de occidentali cu simpatie, ca un disident în cadrul Pactului de la Varşovia, ultimii săi ani la conducerea României au fost total diferiţi, presa străină catalogându-l „ultimul stalinist”.