MENIU

CSM susţine că nu i s-a cerut avizul pentru proiectul Legii pensiilor

Foto: NewsIn

CSM nu i s-a cerut să avizeze proiectul Legii pensiilor, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, au declarat oficiali ai Consiliului, deşi noua lege ar reevalua şi vârstele standard de pensionare pentru persoanele care vor fi integrate în sistemul de pensii din magistratură.

Potrivit Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti".

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, după şedinţa de Guvern în care s-a aprobat Legea pensiilor şi s-a decis asumarea răspunderii în Parlament, că 5,7 milioane de pensionari sunt susţinuţi de 4,9 milioane de salariaţi, în prezent.

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea sistemului unitar de pensii, a declarat premierul Emil Boc, la finalul unei şedinţe a Executivului. Boc a afirmat că vârsta de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale va creşte începând cu 2010.

Potrivit premierului, va avea loc o reevaluare a vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care vor fi integrate în sistemul unitar de pensii din magistratură, diplomaţie, personal auxiliar din instanţele de judecată, funcţionari publici parlamentari.

"În primul rând, vom avea în vedere creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei. Pe de o parte, se asigură o continuare a creşterii vârstelor de pensionare până în 2014, la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, iar până în 2030 atât bârbaţii cât şi femeile vor ieşi la pensie la aceeaşi vârstă standard de 65 de ani, potrivit practicilor şi reglementărilor europene. În consecinţă, va avea loc o creştere graduală a stagiului complet de cotizare necesar obţinerii unei pensii pentru limită de vârstă", a mai declarat premierul.
Mai multe articole despre:
Emil Boc CSM aviz Legea pensiilor asumare