Lucian Croitoru a precizat că structura de principiu a Cabinetului va fi mai suplă decât a actualului Executiv - aşa cum de altfel a şi declarat până acum premierul desemnat - numărul de ministere şi miniştrii propuşi Parlamentului urmând să fie stabiliţi în cursul zilei de joi.

În principiu, urmează ca ponderea cea mai mare în structura viitorului Guvern să aparţină tehnocraţilor, în vreme ce restul de ministere să fie preluate de democrat-liberali. Practic, la ministere cu miză politică, mai spun cei de la PD-L, ar urma să fie propuşi Parlamentului oameni de partid, în vreme ce la ministere care acoperă gestiunea crizei, să fie tehnocraţi.

Nu este încă stabilit dacă Lucian Croitoru va anunţa public joi sau vineri structura şi componenţa Guvernului, însă termenul impus de Constituţie - de zece zile pentru formarea Cabinetului - expiră luni.

PD-L nu exclude posibilitatea ca depunerea în Parlament a listei, structurii şi programului Executivului să aibă loc vineri, însă cel mai probabil, spun aceştia, ar putea avea loc luni, când să fie programate şi audierile în comisii ale Cabinetului. De asemenea, PD-L nu neagă că preşedintele Traian Băsescu va fi consultat în aceste chestiuni.