MENIU

Cristi Dulca: AEK este Omonia la puterea a doua

Foto: zing.ro

Antrenorul Vasluiului şi-ar fi dorit să joace împotriva Slaviei Praga, pe când Adrian Porumboiu este uimit de norocul Stelei.

Despre FC Vaslui nu se poate spune că a avut un noroc extraordinar, dar nici despre ghinion nu poate fi vorba, fiindcă moldovenii ar fi putut întâlni în play-off pe Benfica Lisabona sau Valencia.

Astfel, antrenorul lui FC Vaslui, Cristi Dulca, s-a declarat mulţumit de faptul că va întâlni pe AEK Atena, deşi şi-ar fi dorit să joace cu Slavia Praga, şi consideră echipa greacă de două ori mai puternică decât precedentul adversar, Omonia Nicosia. "Dintre toate echipele aflate în grupă, eu îmi doream să jucăm cu Slavia Praga pentru că o cunoşteam cel mai bine. Totuşi, al doilea adversar a fost AEK Atena. E bine cu AEK, este un fel de Omonia la puterea a doua. Este un club puternic, de tradiţie, însă sunt convins că putem trece şi să ajungem în faza grupelor. Pentru mine, este o tragere la sorţi bună", a spus Dulca, citat de NewsIn.

La rândul său, finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, contactat telefonic de Gsp.tv, nu s-a putut abţine să nu ironizeze tragerea la sorţi a Stelei. "Nu avem toţi norocul să picăm cu echipe din Irlanda. Este incredibil ce noroc ieşit din comun are". Steaua ar mai fi putut întâlni pe Genoa, Rapid Viena sau Nacional Madeira. După tragerea turului trei, când se hotărâse că Steaua va juca împotriva învingătoarei dintre Flamurtari şi Motherwell, iar Vaslui cu Omonia, Porumboiu spusese: "Acum să căutăm echipe ca Flamurtare sau Flamurmare?".