MENIU

Cotidianul: Marcel Lică şi Sorin Corpodean se află în vizorul DNA

Foto: RTV

Informaţii noi în cazul scandalului de corupţie din fotbal. După ce patronul FC Argeş, Cornel Penescu, şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, au fost arestaţi, în prezent, patru arbitri şi un alt oficial din FRF sunt cercetaţi pentru corupţie.

Conform ziarului Cotidianul, şi vicepreşedintele CCA, Marcel Lică, şi arbitrul Sorin Corpodean s-ar afla pe lista procurorilor. Corpodean este bănuit că ar fi încasat 15.000 de dolari pentru a ajuta FC Argeş să câştige meciul de la Vaslui. 

Arbitrul Sorin Corpodean a declarat, la Realitatea TV, că nu ştie prea multe despre acest caz.

"E clar că imaginea arbitrajului românesc nu e favorizată de ceea ce se întâmplă. Mai mult de atâta ce să zic, nu ştiu despre ce e vorba, nu cunosc amănunte", a spus arbitrul.

Luni, Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Alături de cei doi au mai primit mandate de arestare preventivă şi Liviu Făcăleaţă, director general al lanţului de magazine deţinut de Penescu, şi Cristian Libertatu, fostul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş.

Potrivit DNA, Cornel Penescu este acuzat de trei infracţiuni de dare de mită, iar Gheorghe Constantin, de luare de mită. Procurorii spun că, în multe dintre aceste tranzacţii, intermediar a fost Liviu Făcăleaţă, principalul colaborator al lui Cornel Penescu.