MENIU

Cosmote Group a preluat operatorul Zapp, valoarea totală a tranzacţiei fiind de circa 207 milioane de euro

Foto: RTV

Cosmote Group a semnat acordul de achiziţie al Telemobil S.A, compania care deţine operatorul de telefonie Zapp, valoarea totală a tranzacţiei fiind de aproximativ 207 milioane de euro, se arată într-un comunicat remis marţi de grupul elen.

Astfel, suma pentru achiziţia acţiunilor Zapp este estimată la aproximativ 61 milioane euro, iar Cosmote va prelua, în urma tranzacţiei, datoriile şi obligaţiile Zapp, estimate la aproximativ 146 milioane de euro, dintre care majoritatea vizează extinderea reţelelor 3G şi CDMA.

"Cosmote Group a semnat astăzi în Bucureşti acordul de achiziţie al Telemobil S.A. (Zapp). Acordul de cumpărare a acţiunilor a fost semnat de Michael Tsamaz, CEO al Cosmote Group şi, din partea vânzătorului, de către Nadim Akkawi, director corporate Finance, membru al Saudi Oger Group", se arată în comunicat.

În plus, companiile Citigroup Global Markets Limited (CITI) şi NM Rotschild and Sons Limited au avut rolul de consultanţi financiari ai Cosmote pentru această tranzacţie.

"Tranzacţia semnată astăzi marchează o nouă etapă de creştere şi extindere a bazei de utilizatori pentru Cosmote România, având în vedere că licenţele 3G şi CDMA, precum şi infrastructura permit companiei să ofere cele mai competitive servicii de date şi voce din România. Activând pe una dintre cele mai competitive pieţe din Europa şi în numai trei ani şi jumătate de la lansare, parcursul impresionant al companiei este dovada că această companie poate utiliza la maxim beneficiile acestei noi investiţii.", a declarat CEO-ul Cosmote, Michael Tsamaz.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor companiei, achiziţia este supusă, între alte condiţii, aprobării autorităţilor relevante din România.
Reprezentanţii Zapp au anunţat, marţi, printr-un comunicat că sunt mulţumiţi de finalizarea tranzacţiei privind vânzarea companiei către Cosmote Group, considerând-o avantajoasă pentru ambele companii.

"Această tranzacţie vine după o perioadă de investiţii în infrastructura companiei, timp în care am efectuat lucrări majore de extindere a ariei de acoperire şi am lansat noi servicii în parteneriat cu China Development Bank şi ZTE Corporation. Adăugarea serviciilor de internet mobil de mare viteză de la Zapp la portofoliul de servicii oferite de Cosmote va fi foarte avantajoasă pentru ambele companii şi pentru clienţii lor", a declarat Director Corporate Finance pentru Grupul Saudi Oger, Nadim Akkaoui. 
Business Standard anunţa la jumătatea lunii mai, citând surse de pe piaţa de M&A, că 
negocierile dintre Cosmote Group şi Telemobil au fost iniţiate la începutul lunii martie a acestui an, în condiţiile în care tranzacţia era programată pentru finalizare la finele acestui an.

Zapp este cel mai vechi operator de telefonie mobilă de pe piaţa din România. Compania şi-a lansat operaţiunile comerciale în anul 1993. În prezent, deţine o licenţă CDMA în banda 450 MHz şi o licenţă 3G în banda 2100 MHz. Reţeaua 3G a companiei acoperă 23 de oraşe din România. În 2008, veniturile Zapp s-au ridicat la 61 milioane Euro, în timp ce baza de abonaţi depăşea 374.000.

Cosmote a intrat pe piaţa de telefonie mobilă în anul 2005, prin achiziţia Cosmorom. Compania a raportat pentru primul trimestru al acestui an un profit înainte de deprecieri şi amortizări (EBITDA) de circa 13 milioane de euro şi o creştere a numărului de clienţi cu 44%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Mai multe articole despre:
preluare Cosmote Zapp