MENIU

Copiii au comis peste 5.500 de infracţiuni în 2008 şi 2009

Foto: NEwsIn

Furturile şi bătăile iau locul jocurilor copilăriei. Peste 5.500 de copii au încălcat legea anul trecut şi în prima jumătate a anului 2009, dar nu au răspuns penal pentru că nu au împlinit 14 ani. Cu toate acestea, doar pentru o treime dintre ei s-a luat o măsură pentru a fi aduşi pe calea cea bună.

Anul trecut aproape 4.000 de copii au comis fapte ce ţin de natură penală. Cele mai multe fapte penale au fost furturi, urmate de tâlhării, vătămări corporale, violuri şi omoruri. Şi mai grav, au spus specialiştii, este faptul că peste 16% dintre ei nu s-au limitat să încalce doar o dată legea.

Lucrurile au continuat în aceeaşi linie şi în prima jumătate a anului 2009 când peste 1.600 de copii au comis furturi, tâlhării, violuri, crime sau au ajuns să se prostitueze. Doar pentru peste 6% dintre ei autorităţile au luat măsuri pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă. Astfel că, aproape 15% dintre copiii au recidivat.

Cât priveşte zonele ţării în care copiii au comis cele mai multe acte penale, sud-estul României este pe primul loc, cu 240 de încălcări ale legii. Copiii moldoveni sunt pe locul doi cu 164 de infracţiuni. În Oltenia au fost înregistrate 107 acte penale comise de minori iar în Muntenia, 82.

Şi copiii din Capitală au încălcat legea, cei din sectorul doi fiind pe primul loc la capitolul furturi cu 30 de astfel de fapte.

Mai multe articole despre:
furt copii omor tâlhării hoţie