MENIU

CFR l-a împrumutat pe paraguayanul Cabrera

Foto: AP

Ardelenii s-au înţeles cu chilienii de la Colo Colo în a beneficia, un sezon, de serviciile fundaşului central Nelson Cabrera. Este al cincilea fotbalist care vine în Gruia, în această vară.

Echipa din Gruia merge în continuare pe mâna sud-americanilor, deşi sezonul trecut aceştia nu au confirmat aşteptările. Astfel, ultima sosire perfectată la CFR Cluj este a fundaşului central paraguayan Nelson Cabrera, împrumutat pentru un sezon de la formaţia chiliană Colo Colo.

Noua achiziţie s-a alăturat deja lotului ardelenilor în cantonamentul din Austria şi i s-a atribuit tricoul cu numărul 3 pentru sezonul ce stă să înceapă. "Sunt foarte fericit că am semnat cu CFR Cluj, pentru că este un pas foarte important în cariera şi în viaţa mea. Voi munci foarte mult pentru a demonstra că formaţia CFR Cluj a făcut o alegera bună cu mine", a spus fotbalistul, citat de agenţia Newsin, iar preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a adăugat că la finalul împrumutului există o opţiune de prelungire a contractului, cu încă trei ani.

Cabrera are 26 de ani şi a fost cumpărat de Colo Colo la începutul acestui an, însă a fost folosit doar în şapte partide. Paraguayanul este al cincilea fotbalist transferat de CFR în această vară, după Trică, Emil Dică, Boris Peskovic şi Paul Batin.

Mai multe articole despre:
CFR Cluj TRică Iuliu Mureşan Gruia Colo Colo