MENIU

CFR Cluj, eliminată şi ea din Liga Europa

<descriere>

După Steaua şi FC Timişoara, CFR Cluj spune şi ea adio Ligii Europa. Clujenii au pierdut şi în deplasarea de la Copenhaga, scor 2-0. Aceasta este a patra înfrângere consecutivă pentru CFR în grupa K a Ligii Europa.

Deşi era un meci decisiv pentru calificarea în 16-zecimile Ligii Europa, elevii lui Mandorlini au fost dominaţi tot meciul de danezi.

FC Copenhaga a deschis scorul în minutul 37, atunci când Pospech, cel mai bun meci al gazdelor, a pătruns excelent, a pasat în centrul careului la Vingaard care l-a executat la colţul scurt pe Nuno Claro.

Danezii au continuat forcingul şi cu două minute înainte de finalul primei părţi au marcat golul doi prin Dame N\'Doye, fratele lui Ousmanne de la Dinamo. Senegalezul a marcat cu un şut de la 25 de metri, profitând de o mare gafă a portarului Nuno Claro.

Repriza secundă s-a disputat pe aceleaşi coordonate, gazdele aflându-se mai mereu la conducerea jocului. Chiar dacă nu au mai marcat, danezii nu le-au dat nicio şansă clujenilor pentru a înscrie măcar golul de onoare.

S-a terminat 2-0 şi CFR va încheia pe ultimul loc al grupei K indiferent de rezultatul ultimei partide, cu PSV.  CFR încheie astfel ruşinos campania europeană, cu patru înfrângeri consecutive.

CASETA TEHNICĂ:

FC Copenhaga - CFR Cluj ( Vingaard 37, Dame N\'Doye 43)

Copenhaga: Wiland - Pospech, Z, Jorgesen , Laursen, Wendt - Kvist, Hutchinson, Norregaard (Kristensen 80), Vingaard (Jensen 90) - Gronkjaer (Almeida 70), D. N\'Doye. Antrenor: Stale Solbakken.

CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Cabrera, Panin - Leao (Nei 66), Dani - Culio, Dubarbier,Traore (Ciprian Deac 46) - Y. Kone (Emil Dică 79). Antrenor: Andrea Mandorlini.

Arbitri: Darko Ceferin - Bojan Ul, Andrej Kokolj - Matej Jug, Dragoslav Peric - Boris Toseski (toţi din Slovenia)

Cartonaşe galbene: Cadu \'42, Dani \'52

Vezi cum s-a desfăşurat partida FC Copenhaga - CFR Cluj, scor 2-0