MENIU

Celebrul autor al jafului secolului din Marea Britanie a fost eliberat

Foto: RTV

Celebrul autor al marelui jaf al secolului, cum a fost numită jefuirea unui tren de bani din Marea Britanie în 1963, a fost eliberat din închisoare. Ronnie Biggs nu va putea să se bucure însă de preţioasa libertate, deoarece este internat în stare gravă în spital.

Ronnie Biggs are 80 de ani şi a fost eliberat la cererea secretarului britanic al justiţiei, Jack Straw. Biggs a făcut parte din banda care a jefuit în 1963 trenul cu bani Glasgow-Londra. Bandiţii au luat atunci 2,6 milioane de lire sterline, echivalentul a 35 de milioane de euro în banii de astăzi. Hoţii au fost prinşi şi condamnaţi la 30 de ani de închisoare.

Biggs a evadat după 2 ani şi a fugit în Brazilia, unde a dus o viaţă lipsită de griji. În anii 90, rămas fără bani şi cu probleme grave de sănătate, s-a întors în Marea Britanie, unde a fost arestat şi internat într-o unitate medicală cu regim de penitenciar.

Mai multe articole despre:
jaful secolului