MENIU

Cele mai spectaculoase fotografii astronomice din 2009

Un fund de crater de pe Plantea Roşie.
Locul exact în care Neil Amstrong a pus prima dată piciorul pe Lună
Nebuloasa Fluture fotografiată de pe Telescopul Hubble.
Enceladus este a şasea lună ca mărime a lui Saturn.
Umbra unui crater lunar.

Marginile unui crater lunar care zâmbeşte Soarelui, Nebuloasa Fluture sau una dintre multele luni ale lui Saturn fac parte din topul celor mai uimitoare imagini surprinse în afara planetei noastre.

Astronauţii temerari care călătoresc înspre alte planete şi galaxii ne-au obişnuit în ultima vreme, graţie tehnologiilor tot mai avansate, cu imagini memorabile ale locurilor în care încă omenirea nu are acces. Discovermagazine.com face un clasament al acestora.


Poezia de pe Marte
Atmosfera planetei Marte este extrem de subţire: doar 1% din presiunea atmosferică a Pământului. Cu toate acestea, fotografia superbă realizată de Mars Reconnaissance Orbiter ne pune pe gânduri. Imaginea înfăţişează un fund de crater de pe Planeta Roşie.

Primul pas pe Lună
Celui mai emoţionant moment din istoria astronauticii mondiale, primul pas pe Lună, realizat în 1969, i-a fost reperat un detaliu esenţial: locul exact în care Neil Amstrong a pus prima dată piciorul. Îl regăsiţi în stânga-sus în această imagine.

Nebuloasa Fluture
Aşa este botezată nebuloasa cu nume de cod NGC 6302, aflată în constelaţia Scorpionului. Imaginea a fost realizată de pe Telescopul Spaţial Hubble.

Enceladus, luna lui Saturn
A şasea lună ca mărime a lui Saturn, Enceladus, a fost fotografiată îndeaproape de către Cassini, o naveta spaţială robotizată trimisă special de NASA pentru a studia Saturnul şi numeroşii săi sateliţi.

Umbra unui crater lunar
Craterele lunare au făcut multă vâlvă în acest an după ce s-a demonstrat că în interiorul lor întunecat se află cantităţi mari de apă. Aici avem marginile unui astfel de crater selenar.

Mai multe articole despre:
Saturn astronauţi spaţiu imagini Marte lună