MENIU

Cel mai tânăr transexual din lume devine noua prinţesă pop a Europei

Foto: CEN

Kim Petras, în vârstă de 16 ani, a avut peste 1 milion de vizitatori pe pagina de MySpace, cântăreaţa fiind cunoscută ca fiind cel mai tânăr adolescent care a trecut printr-o schimbare de sex completă.

Kim şi-a scris, compus şi intepretat singură toate creaţiile muzicale şi a coordonat întreaga echipă care o ajută să-şi lanseze albumul de debut.
"Am visat la acest moment atât de mult timp aşa că nu voi renunţa acum. Ştiu că sunt foarte tânără, dar sentimentele şi părerile mele sunt foarte puternice, ştiu ce este cel mai bine pentru mine," a explicat ea.

Kim s-a născut băiat, într-un orăşel din Germania, dar dintotdeauna şi-a dorit să devină fată. "Mă simţeam fată, mă gândeam la mine ca fiind fată şi toţi credeau la fel. Restul a fost doar un accident al naturii – şi am fost hotărâtă să repar această greşeală" a spus ea.

Până la vârsta de 12 ani, Kim şi-a convins părinţii, Lutz şi Konni, să o lase să înceapă terapia hormonală pentru schimbarea de sex. Iar trei ani mai târziu, devenea cea mai tânără persoană din lume care a trecut printr-o operaţie completă de schimbare de sex.

Iar acum, aceeaşi perseverenţă a adus-o pe culmile unei cariere în showbiz.
Videoclipul de debut Die For You a avut premiera pe postul britanic ITV’s.
"Kim are ceva care te atinge la suflet. Poate pentru că nu a dus o viaţă uşoară. Nu s-a plâns, ci a luptat să schimbe totul. Şi-a îndeplinit visul de una singură. Singură a luat toate deciziile, îşi controlează viaţa sub toate aspectele. Asta transmite un mesaj pozitiv foarte puternic, “ a spus managerul ei, David Rogers.
Kim nu consumă alcool, nu se droghează şi îşi compune singură versurile şi muzica melodiilor sale.

"Fac asta pentru că iubesc muzica. Am crescut într-o familie de muzicieni. Mama mea este instructor de dans iar toţi în familie cântă la un instrument muzical. Dragostea mea pentru muzică îmi dă putere şi mă face să merg mai departe când dau de greutăţi.

Muzica m-a ajutat întotdeauna să trec de răutăţile oamenilor, în şcoală, când nimeni nu îneţelea schimbările prin care treceam. Sunt fericită că pot să îmi scriu propriile versuri şi propria muzică, şi mă bucur că am convins mulţi oameni să mă ajute să îmi împlinesc visul.”

Mai multe articole despre:
muzică album schimbare de sex