Bush i-a lăsat un bileţel lui Obama în Biroul Oval
George W. Bush a urmat o tradiţie bine înrădăcinată la Casa Albă la predarea prerogativelor prezidenţiale şi înainte să plece i-a lăsat în Biroul Oval un bileţel succesorului său Barack Obama, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt, Dana Perino, informează AFP.
Purtătoarea de cuvânt a spus doar că mesajul este similar cu cele transmise de George W. Bush de la alegerea istorică a lui Obama - că "un nou capitol extraordinar" se va deschide pentru Obama, căruia i-a transmis cele mai bune urări de reuşită.
Mesajul lui Ronald Reagan către George H. W. Bush a sunat astfel: "Nu lăsaţi curcanii să vă doboare!". La Casa Albă există tradiţia ca preşedintele să "graţieze" un curcan de Ziua Recunoştinţei.