MENIU

Băsescu spune că Lucian Croitoru va forma un cabinet cu mai puţini miniştri

Foto: RTV

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că premierul desemnat Lucian Croitoru va propune Parlamentului un Cabinet cu mai puţini miniştri şi va pune accentul pe oameni cu reputaţie recunoscută în domeniu, fie că sunt sau nu angajaţi politic.

"Premierul desemnat lucrează, cu certitudine va propune Parlamentului un Cabinet cu mai puţini miniştri, va pune accentul pe oameni cu reputaţie recunoscută în domeniu, fie că sunt angajaţi politic sau nu", a răspuns preşedintele unei întrebări venite din partea unui cititor Hotnews.ro, care a dorit să ştie dacă premierul desemnat l-a informat pe şeful statului în legătură cu stadiul formării noului Guvern, şi dacă acesta va conţine şi o paret din miniştrii PD-L actuali.

Preşedintele a subliniat că deocamdată mizează pe Lucian Croitoru pentru fotoliul de premier, întrebat dacă vede o posibilă desemnare a lui Mihai Tănăsescu în cazul în care actualul premier desemnat nu va reuşi să treacă de votul Parlamentului.

"Deocamdată mizez pe Lucian Croitoru. Discutăm după instalarea acestuia la Palatul Victoria ce alte posibilităţi ar mai fi existat. Dar asta ca o discuţie la o cafea", a răspuns preşedintele.

Întrebat dacă este conştient că semnând numirea lui Klaus Johannis pentru funcţia de premier se termina cu criza politică şi România ar fi avut deja un Guvern care putea sa intre imediat la lucru, Băsescu a răspuns că astfel s-ar fi instalat liniştea în ţară, "o linişte ca pe vremea lui Ion Iiescu".

"Ar fi fost o linişte ca pe vremea lui Ion Iliescu, când sub el a înflorit o mafie economică şi politică, cu care lupt de la începutul anului 2005, dar cu care n-am fi facut niciodată compromisuri. Lipsa compromisurilor cu acest sistem mafiot mi-a facut mandatul foarte greu, dar cred ca am adoptat soluţia corect", a răspuns Traian Băsescu.