MENIU

Băsescu, enervat de Cozmin Guşă. Dezvăluirile Adrianei Săftoiu, fost consilier prezidenţial

Băsescu, enervat de Cozmin Guşă. Dezvăluirile Adrianei Săftoiu, fost consilier prezidenţial
<p>Băsescu, enervat de Cozmin Guşă</p>

Mutarea de la Primăria Capitalei la Palatul Cotroceni după câştigarea alegerilor prezidenţiale în 2004 l-a schimbat pe Traian Băsescu. Acesta a început să ţină la formulele de adresare şi la vestimentaţie, chiar şi atunci când nici el nu o respecta. Totul era presărat cu crize de isterie la adresa colaboratorilor săi. Dezvăluirile sunt făcute de fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu, în volumul "Cronică de Cotroceni".

În volumul lansat recent la Bookfest, Adriana Săftoiu dezvăluie că Traian Băsescu ajunsese să nu îi mai suporte pe cei care se prezentau în faţa sa în altfel de ţinute decât cele protocolare. Fostul preşedinte se enerva şi mai mult pe cei care i se adresau pe numele mic. Una din scene are loc la Cotroceni, în ajunul formării primului guvern Boc, iar în colimator sunt Vasile Blaga şi Adriana Săftoiu.

"Măi, Vasile, dacă nu mă respecţi pe mine, măcar respectă funcţia Preşedintelui. Să vii în blugi e o nesimţire. Măi, Adriana, poate iei şi tu o poziţie cuvenită funcţiei, dacă pe mine nu mă respecţi", le-ar fi spus Băsescu celor doi. Numai că preşedintele era şi el în blugi. După câteva minute, Băsescu îşi cere scuze, dar în colimator îi intră Cozmin Guşă, pe atunci liderul deputaţilor PD şi secretarul executiv al partidului.

"Hai, mă, sper că nu v-aţi supărat. M-au enervat nesimţiţii ăştia. Le am transmis prin secretară să nu vină niciunul fără cravată. Au venit, totuşi, la Preşedinte! Şi Guşă, care îşi tot permite să mă ia cu «Traiane» !", povesteşte Adriana Săftoiu că ar fi spus atunci Băsescu.

După câteva săptămâni, Guşă pleacă din PD. Reapare ca personaj în cartea Adrianei Săftoiu în campania din 2009, atunci când era consilierul lui Mircea Geoană. Atunci, potrivit lui Săftoiu, Cozmin Guşă i-ar fi făcut o propunere, ca alături de Mircea Dinescu şi de Lavinia Şandru să publice o scrisoare în care să povestească cine este cu adevărat Traian Băsescu. Ideea nu s-a mai materializat, însă, iar Băsescu a câştigat al doilea mandat prezidenţial.

Mai multe articole despre:
null