MENIU

Aproape 8.000 de sindicalişti ai BNS au protestat, în Capitală

Foto: NewsIn
10.000 de oameni vor protesta astăzi în Capitală
Un lider de sindicat prezent la protestul din Capitală a spus că în toată Europa muncitorii participă la mitinguri
D. Costin: Prioritatea absolută crearea de locuri de muncă, păstrarea puterii de cumpărare, a salariilor, continuarea reformelor începute şi neterminate
Protestatarii au plecat la ora 12.30 de la Muzeul Ţăranului Român spre Piaţa Victoriei, Piaţa Palatului Regal şi Ministerul Muncii

Miting de amploare, joi, în Capitală. Peste 8.000 de oameni au mărşăluit pe străzile Capitalei. Protestatarii au venit din toată ţara, pentru că nu sunt de acord cu îngheţarea salariilor sau cu disponibilizările. Marşul a durat mai bine de două ore.

La marş au participat angajaţi din toată ţara care lucrează în domenii precum: transporturi, construcţii de maşini, industria textilă, administraţie publică sau agricultură.

Sindicaliştii cer Gu­vernului să vină urgent cu un plan anticriză, privind menţinerea locurilor de muncă şi înfiinţarea unora noi, pentru şomeri. Ei mai spun că, într-un an de criză, salariul minim pe economie ar trebui majorat de la 600 de lei, cât este în prezent, la 800 de lei.

"Prioritatea absolută este crearea de locuri de muncă, păstrarea puterii de cumpărare a salariilor, luarea unor măsuri rapide privitoare la nişte reforme începute şi neterminate. Acestea ar fi cele din sectorul energetic, care ne pun într-un mare pericol şi care costă deja foarte mult, reformele întârziate din educaţie, reformele întârziate din sănătatea publică, pentru care am cheltuit, numai pentru informatizarea sistemului, vreo 150 de milioane de euro", a declarat sindicalistul Dumitru Costin. VEZI VIDEO

Protestatarii au plecat la ora 12.30 de la Muzeul Ţăranului Român spre Piaţa Victoriei, Piaţa Palatului Regal şi Ministerul Muncii. Circulaţia autovehiculelor a fost restricţionată pe Şoseaua Kiseleff şi pe traseul de deplasare.

"Am luat măsurile necesare pentru un astfel de eveniment. Sunt peste 500 jandarmi care vor asigura pe tot parcursul traseul participanţilor, de la punctul de plecare până la cel terminus, în Piaţa George Enescu", a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor se vor întâlni marţi, 19 mai, cu ministrul Muncii Marian Sârbu pentru a găsi soluţii legate de menţinerea locurilor de muncă, a declarat joi secretarul de stat, Valentin Mocanu.

Valentin Mocanu a adăugat că, totodată, va fi creat un grup de lucru ce urmează a analiza impactul financiar al revendicărilor sindicaliştilor afiliaţi la BNS.

Confederaţia Cartel Alfa se pregăteşte şi ea de proteste. Cartel Alfa va organiza pe 5 iunie o grevă de solidaritate de 15 minute. În perioada 20 mai - 20 iunie vor fi organizate pichetări şi mitinguri la nivelul judeţelor.