MENIU

ANL a recepţionat în aprilie 366 de apartamente, în opt judeţe, în cadrul programului pentru tineri

Foto: lifemanager.com

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat, în luna aprilie, 366 de unităţi locative destinate închirierii, în opt judeţe din ţară, finalizate in cadrul programului de locuinţe pentru tineri, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Locuinţele sunt situate în judeţele Sălaj (90), Bucureşti (83), Arad (68), Dolj (37), Brăila (32), Hunedoara (20), Vrancea (20), Constanţa (16).
"La acestea se adaugă 20 de locuinţe finalizate în cadrul programului pilot de construcţii utilizând tehnologii noi, în judeţul Neamţ, localitatea Roznov. De la începutul anului, ANL  a recepţionat, în cadrul acestui program,  531 de unităţi locative", se arată în comunicat.

Programul se adresează tinerilor care nu îşi permit să cumpere un apartament sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. Blocurile au trei-patru etaje şi sunt împarţite în garsoniere şi apartamente cu două sau trei camere. Blocurile construite de ANL în cadrul programului de locuinţe pentru tineri sunt în garanţie pe o perioadă de doi ani.

După finalizare, ANL predă locuinţele primăriilor, urmând ca acestea să le repartizeze tinerilor cu vârsta între 18 şi 35 de ani, care nu au un apartament în proprietate sau cărora nu le-a fost repartizată o locuinţă prin acest program.