MENIU

Angajaţii CFR Iaşi au protestat marţi timp de peste patru ore

Foto: geocities.com
Zeci de pasageri aşteaptă în gara din Iaşi

Angajaţii de la CFR Infrastructură de la Iaşi au renunţat la protestul spontan. Zeci de pasageri au aşteptat în gara din Iaşi marţi dimineaţă. Cinci trenuri n-au mai plecat la drum din cauza acestui protest spontan al angajaţilor CFR infrastructură. Al şaselea tren a fost blocat de angajaţii CFR Infrastructură la Podu Iloaiei, la circa 20 de km de municipiul Iaşi.

Protestul de la CFR Iaşi a început în jurul orei 6.00 dimineaţa. 11 dintre cei 15 angajaţi pe tura de marţi dimineaţă din Gara Iaşi Nicolina au pornit protestul spontan.

Zeci de ieşeni, majoritatea navetişti, au aşteptat, în gara din Iaşi, reluarea circulaţiei feroviare.  

În gara din Iaşi au fost oprite trenul personal 6451 care circulă pe relaţia Iaşi - Paşcani, trenul accelerat 1963-2/1963 care circulă pe relaţia Iaşi - Galaţi, trenul personal 6402 care circulă pe relaţia Iaşi - Bârlad şi trenul personal 6453 care circulă pe relaţia Iaşi - Paşcani. 

De asemenea, trenul Accelerat 1766 care circula pe relaţia Timişoara - Iaşi care ar fi trebuit să ajungă la Iaşi la ora 6.19, dar avea o întârziere de circa 150 de minute, a fost blocat de angajaţii CFR Infrastructură la Podu Iloaie, la circa 20 de km de municipiul Iaşi, conform declaraţiilor unor reprezentanţi ai Gării Iaşi.

Trenul Timişoara - Iaşi avea o întârziere de peste 150 de minute din cauza accidentului înregistrat luni după-amiaza în comuna clujeană Cojocna, unde mai multe vagoane ale unui tren de marfă care transporta produse petroliere au deraiat de pe şine.

Şi trenul personal 6493 care circula pe relaţia Iaşi - Dorohoi, care ar fi trebuit să plece la ora 10.00, a fost oprit de angajaţii CFR Infrastructură din Iaşi.

Cinci trenuri de călători au fost anulate ca urmare a protestului spontan de la Regionala CFR Iaşi, informează Ministerul Transporturilor. 

Angajaţii CFR sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de două săptămâni, motiv pentru care au considerat necesar să oprească lucrul. Luni seară au fost viraţi jumătate din banii de lichidare numai pentru angajaţii de la CFR Călători, nu şi pentru cei de la Marfă şi de la Infrastructură.

Conducerea CFR SA spune că a informat sindicatele feroviare, încă de săptămâna trecută, despre posibilitatea întârzierii plăţii salariilor.