Ana-Maria Păcuraru - Cinci zile de amânare: pauză diplomatică sau presiune mascată asupra Iranului?
Trump a anunțat că SUA și Iranul au purtat în ultimele două zile negocieri pe care le descrie drept “bune și productive” și că, pe această bază, a ordonat amânarea loviturilor militare planificate asupra centralelor electrice și infrastructurii energetice iraniene pentru o perioadă de cinci zile — condiționat de continuarea cu succes a discuțiilor.
Declarația lui Trump apare în ziua a 24-a a unui război activ, declanșat pe 28 februarie când SUA și Israel au lovit Iranul, ucigând liderul suprem Khamenei. Tonul optimist al mesajului — “convorbiri foarte bune și productive” — contrastează acut cu realitatea unui conflict intrat în a patra săptămână fără niciun armistițiu în vedere.
Scepticismul este justificat de precedent: la mai puțin de 48 de ore înainte ca atacurile din 28 februarie să înceapă, negociatorii se întâlneau la Geneva într-o rundă descrisă ca progresistă. Trump a spus că nu e mulțumit — și a doua zi a atacat. Acum, nu există contact direct între SUA și Iran, ci doar intermediari — Egipt, Qatar, Marea Britanie — iar pozițiile rămân ireconciliabile.
Miza reală a amânării de cinci zile nu este pacea, ci Strâmtoarea Hormuz. Trump dăduse un ultimatum pentru redeschiderea strâmtorii, amenințând cu lovirea centralelor electrice. Iranul ripostase că o va închide complet. Amânarea creează o fereastră în care Teheranul ar putea ceda pe Hormuz fără ca Washington să ofere garanții politice reale — cu prețul petrolului la 112 dolari pe baril și presiunea economică în creștere.
În ansamblu, declarația funcționează mai puțin ca diplomație autentică și mai mult ca management al percepției — presiune pe Iran și semnal intern către republicanii îngrijorați de costurile războiului. Cei cinci zile sunt, în cel mai bun caz, o pauză tactică.