MENIU

Alte 10 cazuri de gripă porcină în România, bilanţul total a ajuns la 326

Foto: wordpress.com

Alte 10 cazuri de gripă porcină au fost confirmate în România, în ultima săptămână, numărul total al persoanelor infectate cu virusul A/H1N1 ajungând astfel la 326, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii.

Din totalul cazurilor noi, patru au fost înregistrate în Bucureşti, alte patru în judeţul Iaşi, unul în judeţul Argeş şi unul în Ialomiţa. Cei zece pacienţi au venit din Spania, Italia, Olanda şi Malaezia.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, săptămâna trecută, că îmbolnăvirea unui elev de gripă porcină va duce la închiderea clasei în care acesta învaţă şi la izolarea colegilor săi pentru şapte zile, iar confirmarea a cel puţin trei cazuri diferite în aceeaşi şcoală va atrage după sine suspendarea activităţii în unitatea şcolară, tot pentru o săptămână.

De asemenea, potrivit planului de măsuri de prevenire a gripei porcine, unităţile de învăţământ îşi vor organiza Comitete de gripă, care vor fi responsabile cu informarea şi educarea părinţilor şi a elevilor privind prevenţia îmbolnăvirii, cu monitorizarea şi raportarea cazurilor cu simptome ale afecţiunilor respiratorii.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Specialiştii estimează că, odată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.

Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârşitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie.
Mai multe articole despre:
virus gripă nouă A/H1N1