MENIU

Alba-neagra face victime în Vama Nădlac

Practicanţii de alba-neagra vânează autocarele cu turişti
Foto: REALITATEA.NET
Declaraţia purtătorul de cuvânt al IPJ Arad

Sute de euro în doar câteva minute. Atât câştigă practicanţii de alba-neagra din Arad, care profită de oboseala şi naivitatea turiştilor întorşi din străinătate care se opresc într-una dintre parcările din municipiu. Cei care practică acest joc, aşa-numiţii albanezi, sunt foarte bine organizaţi.

Chiar şi în 2009 alba-neagra face victime în rândul românilor. Se întâmplă într-o benzinărie din apropierea Vamei Nădlac în zilele noastre. O tânără a căzut în plasa unui grup de escroci şi a pierdut 250 de euro.

Scenariul este simplu: practicanţii de alba-neagra se instalează întotdeauna în preajma autocarelor cu turişti care se întorc din străinătate, ca să fie siguri că victimele au bani. În ciuda riscurilor şi a avertismentelor poliţiei, amatori se găsesc de fiecare dată.

La început, totul pare minunat. Victima sau un complice este lăsat să câştige, pentru ca cei care urmează să fie păcăliţi să vadă că se poate. Odată ce jocul te prinde şi începi să scoţi din buzunar din ce în ce mai mulţi bani, norocul te părăseşte brusc.

Aradul este împânzit de adevărate filiere de alba neagra. Aceste bande sunt foarte bine organizate, acţionează în grup, au observatori în zonă sau ceva mai departe de locul unde se organizează jocul şi sunt foarte greu de prins chiar în timpul jocului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Camelia Tuduce, a declarat pentru REALITATEA.NET că în apropiere de Nădlac "se desfăşoară de un an şi jumătate un proiect de combatere a jocului de alba-neagra în care au fost antrenate şi Poliţia de frontieră şi alte forţe de ordine. De un an nu am mai avut semnalate astfel de situaţii decât sporadic". "Noi am ieşit cu sfaturi preventive  în mass media în care am prezentat cazuri mai vechi. În acest moment sunt în arestul IPJ Arad trei persoane cunoscute că practică acest joc. Acestea sunt cercetate acum pentru alte infracţiuni , dar noi ştim că fac parte din grupuri cunoscute de noi şi monitorizate", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Arad care a explicat că potrivit legii sunt sancţionaţi contravenţional atât cei care invită la joc, cât şi cei care joacă.